Asistenta Online
Consultanta IT Fit Consulting - Servicii IT Fit Consulting - Portofoliu Fit Consulting - Detalii Fit Consulting - Contact

FIT CONSULTING - Consultanta si Asistenta IT de Specialitate

Intrebari frecvente

  I: CARE ESTE PROGRAMUL VOSTRU DE LUCRU ?
R: Orele normale de program sunt de la 09:00 la 18:00, de luni pana vineri si sambata de la 10:00 la 14:00, dar putem sa intervenim si in afara orelor de program daca apar urgente, contra unei taxe suplimentare.

I: CE VA DIFERENTIAZA DE ALTE FIRME DE SERVICII IT ?
R: Daca ar trebui sa raspundem printr-un singur cuvant, am spune fara ezitare: CALITATEA. Specialistii nostri au fost selectati in baza unor criterii de competenta profesionala dure si riguroase.

Exista si alte motive pentru care clientii nostri apeleaza mereu cu incredere la noi:
• suntem profesionisti, rezolvam eficient problemele calculatorului tau pentru ca stim totul despre cauzele care le-au generat.
• vrem sa fii pe deplin multumit in urma interventiilor noastre, practic vrem sa fim prietenii tai la care sa apelezi fara ezitare atunci cand e cazul.
• ne dorim o relatie de lunga durata si de aceea pretul platit pentru calitatea serviciilor noastre este unul corect si accesibil oricui.
• in majoritatea situatiilor rezolvam problemele chiar la tine acasa sau la birou: ne contactezi si unul din specialistii nostri vine la tine sa te ajute.

I: CARE ESTE ARIA DE ACOPERIRE A SERVICIILOR VOASTRE ?
R: Aria de acoperire a serviciilor noastre cuprinde orasul Piatra-Neamt si suburbiile.

I: VINDETI CALCULATOARE SAU COMPONENTE NOI SI SECOND-HAND ?
R: Da. Consultanta IT include achizitionarea echipamentelor necesare bunei functionari a activitatilor clientilor nostri, in conformitate cu bugetul alocat. Fie ca sunt noi sau second-hand, echipamentele achizitionate sunt TESTATE si au GARANTIE.

I: CE ESTE UN VIRUS?
R: Un virus de calculator este un program (o bucata de cod executabil) care, odata instalat intr-un calculator, are capacitatea unica de a se replica si are drept scop dereglarea functionarii normale a calculatorului “gazda”. Daca unii virusi nu fac altceva decat sa te intrerupa din lucru prin afisarea unor mesaje sau imagini, altii insa pot produce pagube importante: distrugerea sau chiar stergerea fisierelor, umplerea spatiului disponibil din memoria principala sau de pe hard disk prin replicare continua, incetinirea vitezei de executie a diverselor aplicatii sau blocarea lor sau chiar formatarea hard disk-ului, soldata cu pierderea iremediabila a tuturor datelor.

La fel ca si virusii biologici, virusii de calculator se pot raspandi cu mare usurinta si sunt adesea greu de eradicat. Se ataseaza aproape tuturor tipurilor de fisiere si se raspandesc pe masura ce fisierele respective sunt transmise si altor utilizatori, pe alte calculatoare.

Acum cativa ani virusii se raspandeau mai ales prin utilizarea larga a floppy disk-urilor, insa dezvoltarea fara precedent a Internet-ului - care a permis practic tuturor calculatoarelor din lume sa se interconecteze si sa formeze o imensa retea mondiala - a facilitat totodata si dezvoltarea de noi mecanisme, mult mai subtile si mai eficiente, de raspandire pe scara larga a noilor tipuri de virusi.

Sa luam spre exemplu posta electronica (email) care a devenit esentiala in zilele noastre pentru o comunicare eficienta si pentru transferul rapid de informatii. Creatorii virusilor de calculator au speculat imediat acest lucru, astfel ca raspandirea prin email a virusilor se face mai simplu si mai rapid ca niciodata. Pentru companii efectul este pur si simplu devastator. In numai cateva minute se pot infecta toate calculatoarele din dotare, pagubele provocate in materie de productivitate precum si costurile aferente operatiunilor de curatare fiind insemnate (zeci de milioane de dolari anual, la nivel mondial).

Nici un utilizator de computer nu este imun la virusii de calculator. Fie ca este vorba de calculatorul de acasa sau de cel de la firma, toti suntem expusi la atacurile virusilor. Pana in prezent au fost identificati mai mult de 100.000 de virusi si in fiecare luna sunt creati si depistati mai mult de 500 de noi virusi. Cu totii trebuie sa luam masuri si sa incercam sa ne protejam impotriva atacurilor lor.

I: CE ESTE UN VIERME (WORM) ?
R: Un vierme este un program care are de asemenea abilitatea de a se replica rapid pe cat mai multe calculatoare conectate intre ele, speculand asa numitele “gauri” de securitate ale anumitor aplicatii sau ale sistemelor de operare. De exemplu viermele Slammer care a provocat mari necazuri in ianuarie 2003 a exploatat o problema de securitate in aplicatia SQL Server de la Microsoft.

Un alt exemplu celebru este viermele Code Red. A fost semnalat pe 19 iulie 2001 si s-a raspandit cu o viteza uluitoare: 250.000 de copii in numai 9 ore. Traficul pe Internet a fost incetinit simtitor si se prognoza chiar blocarea totala. Fiecare din copiile acestui vierme realiza o scannare (cautare) a serverelor Windows NT sau Windows 2000 care aveau anumite brese de securitate si nu aveau instalat “patch”-ul corespunzator de la Microsoft. De fiecare data cand gasea un astfel de sistem nesecurizat, se copia pe sistemul respectiv si de acolo incepea o noua cautare a altor servere posibil de infectat, raspandindu-se astfel cu rapiditate.

I: CE ESTE UN TROIAN ?
R: Un troian este un program, o bucata de cod programata sa execute operatii neautorizate si cel mai adesea cu efecte distrugatoare pentru calculatorul infestat. Principala diferenta intre un virus si un troian este aceea ca un troian nu are capacitatea de a se replica. Programele prin care troienii ajung sa se instaleze pe calculatoarele noastre par bine intentionate si ne induc ideea ca ar fi utile pentru noi (exact ca in mitul grecesc al Calului Troian), insa cel mai adesea se dovedesc a ascunde intentii “necurate” ale creatorilor lor.

Odata instalat in calculator un troian ii va provoca cu siguranta destule probleme utilizatorului respectiv, soldate uneori chiar cu pierderi de date importante, insa nu se va replica. Daca s-ar replica ar trebui sa-l clasificam ca si virus si nu ca troian.

I: CE ESTE UN SPYWARE ?
R: In domeniul calculatoarelor termenul spyware se refera la o gama larga de aplicatii dezvoltate cu scopul precis de a prelua controlul partial sau total in anumite etape ale functionarii calculatorului, bineinteles fara acordul utilizatorului de drept. Aplicatiile spyware se “strecoara” cel mai adesea in computerele noastre atunci cand apelam la servicii de file-sharing (schimb de fisiere) pe diverse site-uri specializate, cand facem click cu mouse-ul pe tot felul de reclame dubioase in timpul navigarii pe Internet sau cand deschidem email-uri infectate.

In functie de gradul de agresivitate pentru care au fost proiectate, aplicatiile spyware pot manipula functionarea de ansamblu a calculatorului, pot inregistra modul personal in care folosim calculatorul, pot fura diverse parole, ba chiar si codurile de pe cardurile de credit. Si, cel mai adesea, sunt extrem de greu de indepartat din sistem.

I: CUM AFLU DACA AM UN VIRUS ?
R: In cazul in care calculatorul tau nu mai functioneaza asa cum ti-ai dori asta nu inseamna neaparat ca sistemul a fost infectat. Cauzele pot fi multiple, iar virusii reprezinta doar una dintre ele.

Singurul mod in care poti afla daca ai calculatorul infectat este verificarea lui in detaliu, folosind un program anti-virus actualizat.


Franciza Fit Consulting20.06.2009 - Franciza Fit Consulting

Va pasioneaza industria IT?
Doriti sa aveti propria afacere?

Detalii aici - Franciza Servicii IT

Aplicatii CAS si MedIS19.01.2009 - FIT Computers

Livrare gratuita la domiciliul/sediul clientului.
Oferta se adreseaza exclusiv clientilor FIT Consulting!
Oferta 02.03.2010 XLS
Oferta 02.03.2010 PDF

Aplicatii CAS si MedIS01.11.2008 - Intrebari frecvente

Datorita solicitarilor clientilor nostri, am actualizat sectiunea "Intrebari frecvente".
[... vezi detalii]

Aplicatii CAS si MedIS01.06.2008 - Aplicatii CAS si MedIS

FIT Consulting colaboreaza cu medicii de familie si laboratoarele medicale din Piatra Neamt, oferind consultanta si asistenta pentru Aplicatiile CAS, Sistemul Informatic Unic Integrat si Sistemul Informatic MedIS. [...vezi detalii]

Contact Importer Vrei mai multi vizitatori pe site?

Cel mai modern sistem de invitatii online. Contact importer & tell a friend script
[... vezi detalii]

Asistenta Gratuita OnlineAsistenta Gratuita Online

Toti clientii nostri beneficiaza de asistenta online gratuita utilizand pcasist.net
Asistenta Online Gratuita [... vezi detalii]

Abonamente lunare
Oferta FIT Consulting
 
S.C. FIT CONSULTING S.R.L.
Telefon: 0741.348.348
Fax: 0333.814.605
E-mail: contact@fitconsulting.ro
» Asistenta Tehnica » Web Design
» Securizare si recuperare date » Promovare Web si Media
» Consultanta IT » Service Calculatoare
©2008-2010 FIT Consulting